Jurnalul unui insotitor de grup – Tabara de vara de la Berlin

Ziua 1
Povestea noastra incepe intr-o zi de duminica, in care cu mic cu mare ne-am dat  intalnire la ora 11.00 in aeroportul Otopeni, de unde urma sa luam un avion catre Berlin, rezidenta noastra pentru urmatoarele 2 saptamani. Scopul? Participarea la o tabara internationala, in care copiii nu aveau sa invete doar limba germana ci si sa se relaxeze participand la minunatele extra-activitati propuse. Unii dintre noi se cunosteau deja, ceilalti au fost rapid asimilati grupului. Cu totii aveam mari emotii, parintii poate ceva mai multe dar am reusit sa le inlaturam rand pe rand. Dupa o sesiune de poze si de luat ramas bun, am inceput cu adevarat calatoria noastra. Avionul ne-a ‘zburat’ pana la Berlin iar un autocar ne-a transportat pana la sediul unde urma sa se desfasoare intreaga activitate. Odata ajunsi, am admirat putin peisajul si lacul absolut superb, am primit fiecare camera dorita, am mancat iar apoi copiii au sustinut un test de incadrare in vederea  inscrierii lor intr-o grupa de studiu potrivita ca nivel. Seara, pentru ca eram cam obositi dupa atatea lucruri noi, am despachetat, am jucat carti, am socializat, ne-am spalat si apoi am trecut la odihna pentru ca a doua zi ne astepta un program incarcat.
Ziua 2
Dupa o noapte linistita,calduroasa dar nu indeajuns de lunga pentru unii, copiii au fost treziti intr-un mod inedit de catre membrii staffului, deghizati si cu pistoale cu apa in maini. A urmat micul dejun unde am mancat cu totii pentru a prinde puteri pentru orele de curs. Ulterior am fost dusi intr-o sala de festivitati unde s-a facut repartitia in grupe. Fiecare grupa a primit un profesor cu care a pornit catre sala de curs. La sfarsitul primelor ore toti copiii s-au declarat multumiti de recomandarea primita si au fost uimiti sa constate ca unii dintre ei au primit si teme.
Au urmat apoi activitatile programate pentru ziua in curs. Baietii au ales pingpongul dar si-au dat seama ca ar vrea totusi altceva asa ca au trecut la baschet si ulterior la proba de inot unde Sergiu si Vlad s-au distrat copios. Andru a experimentat sailingul si desi vantul nu a fost chiar darnic, ora de curs a fost chiar frumoasa. Fetele pe de alta parte au ales gatitul in prima instanta, Bianca, Teodora si Smaranda fiind deja experte in prepararea negreselor,in timp ce Ilinca isi demonstra calitatile vocale in cadrul orei de karaoke. Pentru cea de-a doua activitate ele au ale toate confectionarea deja cunoscutelor ‘bratari ale prieteniei’. Si-au dat seama ca nu era chiar atat de usor, insa si-au dat silinta sa invete si in scurt timp au prins gustul acestei indeletniciri.
Seara a adus cu ea simularea unui cazino unde copiii aveau ocazia sa parieze si sa inmulteasca cei 1200 de ‘euro’ primiti de la organizatori. Daca la inceput erau timizi sau pareau putin interesati, treptat interesul a crescut si au inceput sa castige tot mai multi bani amuzandu-se in acelasi timp. La sfarsit si-au unit toti castigurile si au adunat suma de 13380 de ‘euro’ pentru care au primit 2,50 euro pe care ii pot folosi la shop-ul din campus. Au promis ca vor cumpara ceva ce pot imparti si au demonstrat ca pot lucra in echipa.
Ziua de astazi nu a adus doar lucruri noi pe plan educativ ci si constatarea faptului ca cei 7 copii adorabili pe care i-am preluat de la aeroport s-au imprietenit atat de mult incat ai crede ca se cunosc de o viata. Mai mult, m-au inclus si pe mine in aceasta lume a lor astfel incat la toate activitatile avem ocazia sa lucram impreuna. Pana la sfarsitul taberei o sa imi doresc sa ii pastrez pe toti. 
Cu drag,
Dapfni (group leader tabara Berlin)