Dragii nostri parinti,
Revenim, dupa cateva zile pline de excursii, cu impresii memorabile din tabara de engleza Miami Barry 2017!
Joi, copiii au participat la ultima zi de cursuri, au sustinut o prezentare si un dialog pe teme alese, iar dupa-amiaza, la ora 16.00, au avut ceremonia de inmanare a diplomelor. Suntem mandri de grupul nostru, toti au obtinut calificative foarte bune sau scorul maxim. Fiecare copil va va arata diploma primita la absolvirea cursului de limba engleza, odata ajuns acasa:). Seara s-a incheiat cu o noua petrecere la piscina, activitatea preferata a copiilor.
Vinerea ne-a adus mult asteptata excursie la Key West, putem spune ca a fost o zi foarte lunga, de la ora 8.00 la ora 1 noaptea, dar a meritat. Drumul, cu un peisaj fermecator (Everglades, podurile peste Oceanul Atalntic – dintre care cel mai lung a fost de 7 mile; statiunile cochete, cu vile micute si ambarcatiuni, toate ne-au fascinat si ne-au atras privirea) a durat 4 ore. La ora 14.00 am ajuns in port, unde ne-am imbarcat pe Fury Glass Bottom Boat Tour – pentru a iesi in larg si a vedea zona cu recifi de corali si vietatile care traiesc in adancuri. Am vazut pesti dungati, un rechin lenes – care nu ataca oamenii, formatiuni de corali si apa de un albastru irealJ. Dupa 2 ore petrecute pe barca, am avut inca 5 ore pentru a explora statiunea Key West. Putem spune ca are intr-adevar un aer diferit de tot ce am vazut pana acum, este locul potrivit pentru a avea inspiratie si a crea – exemplul elocvent – Ernest Hemingway a locuit aici 10 ani de zile, timp in care a scris destule carti, dar si-a petrecut majoritatea timpului pe iaht, pescuind – o parte din noi am vizitat casa acestuia si am vazut si faimoasele pisici cu 6 degete. Tot Key West ne-a relevat si cel mai sudic punct al Statelor Unite, de aici mai fiind doar 90 de mile pana in Cuba. Ne-am plimbat pe stradutele boeme, cu case desprinse parca din epoca colonialismului, am ajuns in Mallory Square – zona renumita pentru reprezentatii stradale si pentru cel mai frumos apus.
Sambata, dis de dimineata, foarte somnorosi, am pornit intr-o alta aventura, in Orlando, la faimosul parc de distractii al Universal Studios, la Island of Adventure. Am avut la dispozitie 7 ore in care sa incercam toate roller coasterele, plimbarile in locatii 3D – King Kong sau Harry Potter, Spiderman sau plimbarile pe apa la rafting, in Jurassic Parc sau la Ripsaw Falls. Fiecare a avut de unde alege. Noaptea ne-am petrecut-o la Fairfield by Marriott, iar de dimineata ne-am indreptat spre o locatie care reprezinta pe buna dreptate mandria USA, NASA Kennedy Space Center. In cele 5 ore avute la dispozitie, am putut urmari multe filme despre expeditiile intreprinse, sa incercam simulatorul de lansare a rachetelor, pentru a experimenta aceleasi senzatii ca cele ale adevaratilor astronauti, la decolare, dar si ocazia de a face un tur al acestui centru, unde am putut sa aflam mai multe despre lansarile Appollo, Columbia si Atlantis, dar sa si vedem exponate de la aceste rachete, costume de astronaut, cum se desfasoara viata intr-o capsula din racheta, odata ajunsi in spatiu. Foarte, foarte interesant!
Cu aceste excursii minunate din ultimele 3 zile se incheie si tabara noastra, acum suntem cazati la Courtyard by Marriot, avem o priveliste excelenta asupra orasului Miami. Maine, spunem La revedere, Miami iar pe 1 august, la ora 16.20 ne vom revedea pe aeroportul Henri Coanda.
Va lasam cu imaginile care speram sa va incante si sa va confirme relatarile noastre.
Cu drag, group leaderii Dana & Iuliana,
Pentru a fi la curent cu ce se intampla in tabara de la Miami Barry 2017, puteti accesa albumele foto de pe Facebook, sau Google Photos care vor fi actualizate pe parcursul taberei cu cele mai noi fotografii!