Finala Bright Speakers 2018

Învățăm să facem BINE

E important pentru copii să le oferim, dincolo de educația clasică din școli, și sentimentul că pot fi chiar ei schimbarea pe care o doresc în lumea în care trăiesc.

E important să-i învățăm matematică, științe, limbi străine, dar e la fel de important să-i învățăm să facă și bine , să se implice și să-i ajute pe cei din jurul lor.

Acesta este obiectivul ediției din acest an a competiției Bright Speakers, destinată elevilor de gimnaziu și de liceu din Capitală, tema fiind una specială: “PROIECTUL MEU PENTRU O LUME MAI BUNĂ”, pornind de la următorul citat: “Be the change you want to see in the world.” /“Fii schimbarea pe care vrei să o vezi în lume.” – Mahatma Ghandi.

Aproximativ 200 de elevi de la 44 de școli private și de stat din Capitală au ajuns în finala municipală a competiției. În premieră, ediția din acest an a concursului prevede ca discursurile candidaților să se bazeze pe o acțiune de voluntariat, pe un proiect caritabil sau pe o acțiune ecologica. E important ca elevii să se implice direct, iar proiectele lor să fie rezultatul acestei implicări. Astfel, vor înțelege că ei pot schimba lumea în care trăiesc dacă decid să se implice, să învețe să facă bine și să-i ajute pe cei din jurul lor.

Cele mai bune proiecte și cele mai bune discursuri in limba engleză vor putea fi urmărite sâmbătă, 21 aprilie 2018, începând cu ora 9.00, la sediul ICHB Colentina, situat în Șoseaua Colentina nr 64. Finala la limba română se va desfășura pe 28 aprilie 2018, la sediul ICHB Pallady din Str. Balta Albina nr 9, începând cu ora 9.00.

Concursul Municipal Bright Speakers 2018, ajuns la a cincea ediție, este organizat de către Liceul Teoretic Internațional de Informatică București, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar al Municipiului București și International School of Bucharest.
Competiția cuprinde 4 secțiuni: Engleză: clasele V – VIII; Engleză: clasele IX – XII; Română: clasele V – VIII; 4. Română: clasele IX – XII.

Parteneri și sponsori ai consursului Bright Speakers sunt : Fundația Lumina Instituții de Învățământ, Mirunette Education, Public Speaking School, Cărturești, Speakers Club, Școala de Expresivitate a Vorbirii, European Examinations Centre, Asociația Campionii Vieții

http://brightspeakers.ichb.ro/index.php/despre-concurs/regulament-concurs