Viitor student la Yale University sau Oxford University?
Educatia unui copil incepe timpuriu. Da, cu acei “7 ani de acasa” – uneori doar 6, cand se contureaza caracterul, cand incepe formarea principiilor de viata, cand cei mici invata ce e frumos si ce nu, ce li se permite si ce nu, evident adaptat la felul copilului de a fi. Sunt invatati direct sau indirect sa perceapa lumea inconjuratoare, cu bune si rele, sa reactioneze la mediu in felul lor personal, caci de aceea suntem unici.
Scoala vine sa completeze educatia, nu sa o schimbe, ceea ce practic ar fi greu de realizat pentru ca fundamentul este deja creat. Iata de ce este foarte important sa urmarim indeaproape educatia copiilor nostri si sa ii veghem pana ce sunt in stare sa zboare singuri in infruntarea propriului destin.
Sistemul de invatamant romanesc a fost adesea laudat pentru cantitatea de informatie primita si pentru dedicatia unora dintre dascali care au reusit sa formeze valoare. Ce te faci insa cand nu ii intalnesti pe aceia?
Pentru cei ce isi doresc sa acceseze un sistem traditional si verificat de formare academica, alternativa studiului in strainatate este o optiune ce le poate schimba viata – ne spune d-na Daniela Pavoni, CEO Mirunette Education. Unul dintre acestea este cu siguranta sistemul de invatamant din Marea Britanie, unde rigurozitatea este pe plan principal, iar programa scolara verificata si experimentata de-a lungul timpului este permanent imbunatatita pentru a se pastra pasul cu evolutia lumii inconjuratoare, mentinandu-se principiile de baza.
Indrumam anual peste 50 de elevi si viitori studenti ce doresc sa isi continue studiile in strainatate. Odata plecati, le urmarim indeaproape parcursul academic. Iar cand realizarile lor sunt de exceptie, ne creste inima!
Petru NEAGU este mandria noastra cea mai recenta! A petrecut patru ani intr-o scoala internat din Anglia la care a fost admis pe baza de examen si pe care o va absolvi in vara 2019. Inca de la inceput a emanat incredere in sine si dorinta de a se remarca. Iata cateva impresii ale sale:
“Am crezut ca ma voi adapta rapid, toata lumea m-a incurajat. Nu a fost chiar asa…. Desi cu nivelul de limba engleza stateam foarte bine, mi-au trebuit cca 3 luni sa ma adaptez noului sistem si aproape un an ca sa pot spune ca m-am integrat 100%. Parintii mi-au fost permanent aproape, desi de la distanta, din Romania. Vorbeam des la telefon. Atat ei, cat si eu simteam nevoia sa ne auzim chiar si pentru 2 minute. Am petrecut momente frumoase, dar si momente grele in scoala, intr-un mediu cu grad de internationalitate ridicat, cu reguli foarte stricte, scoala in care unii dintre elevi plecau zilnic acasa dupa ore, altii ramaneau in internat, ca mine. Am legat prietenii ce sper sa fie pe viata. Cu perseverenta am parcurs fiecare an, am depasit fiecare provocare, pana ce am reusit sa fiu recunoscut ca unul dintre cei mai buni elevi ai scolii. Daca cei de acolo vad in elev potential ridicat, atunci investesc in el astfel incat sa il ajute sa performeze la maxim.
Eu ma simt a fi unul dintre aceia. Rezultatele mele sunt pe masura si sper sa obtin nota maxima la examenele finale ale acestui an. Am fost numit de catre o comisie profesorala unul dintre prefectii scolii, cu atributii serioase, ce ne fac mandri ca le putem indeplini. Suntem raspunzatori de disciplina scolara, de programele extra, suntem consultati referitor la problemele si schimbarile ce s-ar putea impune atat la nivel administrativ, cat si la programa scolara si chiar si pe parte financiara, de investitii. Toate acestea ne pregatesc de viata mult mai devreme decat ne puteam inchipui acum cativa ani.
Educatia dobandita aici in scoala m-a ajutat sa imi dezvolt personalitatea si sa imi definesc drumul in viata. Am muncit mult, dar a meritat.
In Decembrie am fost admis la Oxford University si la Imperial College la profilul inginerie mecanica si de cateva zile am aflat ca am fost acceptat si la Yale University.
Interviurile pe care le-am sustinut au fost definitorii. Este ca intr-un meci de tenis: chiar daca esti foarte bine pregatit trebuie sa rezisti si presiunii psihologice a momentului. Toti candidatii au fost preselectati pe baza de rezultate si examene preliminarii, toti eram foarte buni. Diferenta o face sclipirea personala, acel ceva unic ce trebuie sa il transmiti in cele 20 de minute de interviu. Facusem pregatire la scoala pentru acest lucru, dar nu este chiar la fel… A fost provocator.
Acum imi este destul de greu sa aleg. Toate variantele de Universitati ce m-au acceptat au greutate in domeniu, va trebui sa imi fac bine temele inainte de a lua o hotarare, iar la final cred ca tine si de inspiratia personala!
Multumesc parintilor mei pentru indrumare si sustinere si multumesc consilierilor Mirunette Education ca au crezut in mine si mi-au dat cele mai bune sfaturi. Sper sa le depasesc asteptarile in continuare.”
“Iata ca inca un elev roman ne face sa fim mandri ca suntem romani – spune Daniela Pavoni – si speram ca si la incheierea studiilor universitare sa primim aceleasi impresii, care sa ne inalte sufletele.”
Mirunette Education, cu experienta in consiliere educationala de peste 10 ani, va poate indruma catre una dintre cele mai bune variante de studiu in strainatate, potrivite profilului candidatului. Totul este ca acesta sa fie determinat, constant si sa isi doreasca cu adevarat sa urmeze o cariera de succes.
Oferim sansa de a obtine si burse de studiu la licee in Anglia. Pentru accesare ne puteti contacta la office@mirunette.ro