King’s College este situat în inima Londrei și este una dintre universitățile de top ale lumii, fiind a patra cea mai veche universitate din Anglia. Universitatea este considerată ca parte a „triunghiului de aur” al universităților britanice de cercetare, alături de Oxford, Cambridge și Imperial College. Campusul Denmark Hill al King’s College permite vizitarea celor mai importante obiective ale Londrei, oferind participanților la tabără de vară de limba engleză un program plin de ieșiri în oraș!
Dimineață au fost cursurile, iar după finalizarea orelor am luat prânzul englezesc, și apoi am mers la Science Museum, unde totul a fost foarte interesant pentru toată lumea, fiecare găsindu-și ceva ce poate spune că l-a fascinat sau i-a atras atenția. Am intrat și în camera Virtual Reality urmărind aterizarea unei părți a stației orbitale internaționale.
Următorul obiectiv a fost Natural Science Museum. Un lucru comun la ambele a fost, fără discuții, faptul că muzeele erau pline până la refuz cu vizitatori, ceea ce este un lucru absolut normal pentru Londra în august. Peste toate acestea ar fi faptul că plouă, iarăși normal la ei în această perioadă. În ceea ce privește vremea, noi vedem totul ca o trăire reală englezească și nu una cu miros de broșură turistică, proaspăt tiparată și photoshopata. Ne-am bucurat cu adevărat de o experiență tipic londoneză, în cele mai celebre muzee din lume!
Sâmbătă, din nou după finalizarea orelor, am fost la Notting Hill, celebrul cartier care a dat numele comediei romantice cu Hugh Grant și Julia Roberts. Iar finalul zilei l-am păstrat în aceeași notă cinefilă, cu o seară de film, mai precis „How to Train Your Dragon” la cinematograful colegiului.
În încheiere adaug că noi chiar ne simțim bine aici, iar soarele și căldura sunt aduse de organizatorii școlii, împreună cu toți copiii participanți la această experiență. Până data viitoare, rămâneți aproape și entuziasmați, dar liniștiți, fără griji, pentru că noi sigur ne bucurăm de fiecare vizită, curs și oportunitate de socializare
Vă invităm să vă bucurați de pozele din tabără în albumele Facebook sau Google Photos
Cu drag,
Magda- group leader tabara King’s College
P.S. Știm că emoțiile sunt mari la majoritatea părinților și parcă acestea ne urmăresc peste tot, însă biroul nostru din Bucuresti este disponibil în permanență (telefonic, prin e-mail sau chat). Contactați-ne cu încredere pentru orice întrebare sau cerință, iar noi vom face tot ce putem pentru a vă fi de ajutor. Echipa noastră este la curent cu tot ce se întâmplă în tabără și ne va fi foarte ușor să ținem legătura în acest mod, pentru a fi siguri că informațiile care ajung la dumneavoastră sunt complete și corecte.