Iata-ne aproape de finalul celor doua saptamani de tabara si nu putem decat remarcam cat de repede a trecut timpul!
Saptamana aceasta vremea a tinut in continuare cu noi si chiar daca s-a mai racorit putin, ploaia nu ne-a deranjat decat pentru o ora, ieri dupa-amiaza. Astfel, copiii au profitat de acest lucru si au participat la activitati ca: Football, Badminton, Tennis sau Punting (pentru cei mai sportivi), St Mary’s Church Tower Climb, King’s College Tour, T-Shirt Design sau Cream Tea.
Aseara in cadrul Games Night s-a organizat un Quiz si ne bucuram sa le felicitam pe Raluca, Eszter si Ileana, care au facut parte din echipa castigatoare (alaturi de 2 fete din Croatia si o fata din Italia)!
Mai jos am incarcat si cateva fotografii din curtea Colegiului Ridley Hall (punctul de intalnire pentru activitatile de dupa-amiaza), de la Cream Tea, precum si de aseara, de la Quiz & Games Night.
Astazi 14 dintre cei 18 copii dau examenul TOEIC de la 13:30 (le uram succes!), pentru restul de 4 fiind Free Afternoon; in seara aceasta avem organizat Guided Punting Tour, iar maine va fi ultima zi de cursuri, la sfarsitul careia vom primi si certificatele de absolvire!
Urmeaza excursia de la Windsor Castle, sambata, iar apoi duminica (26 august) vom decola spre Bucuresti, unde ajungem la ora 20:05.
Chiar daca timpul petrecut aici a fost foarte frumos, deja simtim dorul de casa si asteptam cu nerabdare sa ne intalnim in aeroport!
Cristian si Alina, group-leaderi tabara Cambridge 12-26 august