Feedback group leader – tabara Clifton College August 2013

Buna ziua.
 
M-am gandit mult la tabara din Anglia, la ce a fost minunat si ce as fi putut face mai bine.
Asadar, asa cum am mai spus, cu toate multumirile din lume, programul este unul cu totul deosebit. Am fost impresionata de calitatea predarii si materialelor folosite, de profesionalismul personalului si de baza materiala superba. Cadrul in care se desfasoara programul este de asemenea unul coplesitor, atat colegiul, cat si orasul Bristol.Ceea ce face ca o tabara in Anglia sa fie o experienta unica este, in primul rand, posibilitatea imersiei complete nu doar in limba, cat si in cultura si civilizatia atat de bogate ale acestei tari. Copiii ajung fara efort sa foloseasca resurse de limba de care poate nici nu erau constienti, comunicand fluent si cu placere in limba engleza. Activitatile didactice si sportive propuse sunt orientate tot centrat pe comunicare, astfel incat, la sfarsitul programului, achizitiile de limba sunt unele importante. De asemenea, obiectivele turistice vizitate in Londra, Oxford, Bath, Bristol completeaza cunostintele pretioase acumulate, creand amintiri durabile.
Am incercat sa impartasesc cat mai mult din aceste cunostinte legate de istorie, cultura si civilizatie,  dar si obiceiuri locale, oferind un contex pentru achizitiile de limba. Pe scurt, o experienta de neuitat!
 
In a doua parte, cate ceva despre ce as fi vrut sa fac mai mult sau mai bine. Grupul de copiii fiind pe cele doua grupe de varsta, kids si teens, aveam intreaga zi dedicata lor, dar recunosc ca m-am ocupat mai indeaproape de cei mici, care ma solicitau mai mult, supervizand activitatile celor doi baieti mai mari si asigurandu-ma ca participa la toate. De asemenea, interesul acestora din urma era dominat de activitati sportive (fotbal), astfel incat puteau fi gasit pe teren in toate momentele libere. as fi dorit sa ii pot antrena mai mult in alte activitati, sau sa ii atrag mai mult catre informatia culturala.
Cred cu tarie ca, fie si pentru cei cu posibilitati materiale deosebite, o asemenea experienta nu trebuie irosita doar la shopping, ci apreciata pentru contextul cultural bogat. Si, nu in ultimul rand, cred ca aspectul cel mai provocator a fost sa gestionez comunicarea cu parintii. Multe din chestiunile discutate la telefon erau mai degraba provocate din emotia pentru copilul aflat departe (unii pentru prima oara). Apreciez faptul ca parintii m-au sprijinit in incercarea mea de a-i implica pe copii in cat mai multe activitati, propuse de program sau optionale.
 
In final, va multumesc inca o data pentru sansa extraordinara de a ma intoarce in Anglia si de a lucra ca group leader. A fost o experienta din care am invatat si am ramas cu amintiri durabile.
De asemenea, doresc sa promovez mult mai serios programele dvs si sper la o noua colaborare in viitor!
 
Cu recunostinta,
Madalina C. (group leader tabara Clifton College)