Tabara de la Reading din iulie-august 2011 a fost o reusita din punctul meu de vedere ca Group Leader, dar si al copiilor pe care i-am insotit. Fiind o tabara educationala, focusul a fost pe orele de limba engleza, dar si pe activitatile suplimentare cu Activity leaderii, care aveau loc seara si al caror scop era dezvoltarea abilitatilor de comunicare, socializarea si progresul in vorbirea limbii engleze.
Elevii s-au descurcat minunat la cursuri, fiind laudati permanent de profesori si fiind plasati la nivele upper-intermediate si advanced. Copiii si-au facut multi prieteni din celelalte tari participante.
Personalul a fost extraordinar, de la manager pana la cei care debarasau mesele in cantina.
Cazarea a fost de calitate, totul era curat si nou. Curatenie se facea o data pe saptamana, iar gunoiul se lua zilnic. Personalul de curatenie era foarte amabil.
Un lucru, totusi, ar putea fi mentionat ca punct slab: clubul de conversatie care avea loc in fiecare zi de la ora 17.30. Parerea noastra, a celor 2 Group Leaderi a fost ca acest club ar fi trebuit sa fie ca o prelungire a orelor de engleza din ziua respectiva, cu activitati care sa-i puna pe copii in situatia de a-si folosi la maxim limba engleza si a-si forma o fluenta in exprimare si nu doar o intalnire in care singurele subiecte de discutie sa fie “Ce-ti place sa mananci?” si “Ce sport faci?”. As propune pentru taberele viitoare ca acest club sa fie condus de profesori de limba engleza, care sa-i poata angaja pe copii in activitati captivante.
Avand in vedere ca opiniile copiilor despre tabara sunt excelente, speram ca si la anul sa fim pe lista.
In incheiere vreau sa scot in evidenta profesionalismul celor de la agentia Mirunette, care au dat dovada de maxima promptitudine si spirit organizatoric perfect si cu care mi-ar face o deosebita placere sa colaborez in continuare.
Cu drag, prietenie si mii de multumiri,
Andreea (group leader tabara de vara Reading 24 iulie-07 august 2011)