Dragi parinti,
Iata ca ne apropiem de finalul taberei de vara Oxford Headington School 2011 si as dori sa inchei jurnalul virtual al taberei cu acest mesaj.
Ma bucur ca mi s-a confirmat ceea ce am notat in primele zile ale taberei: am avut copii frumosi, isteti, haiosi, glumeti, copii care au dat dovada de o educatie foarte buna (au mai fost si cateva „iesiri”, este drept:), insa nu sunt notabile).
Am avut aici 12 copii deosebiti, cu o engleza foarte buna, pe care si-au exersat-o in multiple contexte, toti fiind bucurosi sa interactioneze atat cu membrii staff-ului Oxford Headington School, cat si cu colegii de tabara.
Ne-am bucurat de asemenea de un mix al nationalitatilor foarte bun, copiii dvs fiind curiosi sa afle informatii si despre cultura si obiceiurile colegilor din tari precum Rusia, Italia, Spania, Venezuela, Franta, China, Japonia, Kazahstan, Israel, Arabia Saudita, Canada, Polonia, Kenya, Cehia, Germania, Nigeria, Bulgaria, Elvetia, Norvegia.
Am cantat „La multi ani!” dragutei domnisoare care si-a sarbatorit ziua de nastere in tabara: Irene.
Ne-am bucurat de activitatile optionale – sporturi de aventura: Theo, Alexandra & Oana.
Ne-am distrat copios la toate activitatile de dupa-amiaza & seara: arts & crafts, tenis, fotbal, dodgeball, rounders, cursuri de drama, rugby, inot, bowling, basket, volei, drumming, archery, castele gonflabile etc.
Am fost la Film 3D: Captain America.
Copiii dvs sunt indragostiti de shopping, astfel ca fiecare ora petrecuta la cumparaturi in Oxford, Bath ori Londra a fost o adevarata relaxare si bucurie pentru cei mici. 🙂
In fiecare zi am experimentat cu totii trezitul de dimineata, la ora fixa, precum si felurile de mancare tipic englezesti. Si sa nu uitam nici de aroma ceaiului de dimineata: breakfast english tea! 🙂
Excursiile la Chessington World of Adventures, la Bath ori la Londra ne-au deschis orizonturile si ne-au aratat puncte turistice interesante in UK, desigur, pe langa superbul Oxford universitar.
Am sustinut reprezentantii Romaniei la concursurile organizate de Oxford Headington School: Quizz Night, Talent Show, Karaoke Night, Football World Cup. Si mai ales ne-am bucurat sa avem castigatori! 🙂
Si daca ar fi sa punctez pentru fiecare copil in parte cateva cuvinte ce l-au definit in aceasta tabara, as nota urmatoarele:
Gabriel – baiatul mereu pus pe glume, si intotdeauna dornic de shopping. „Dar shopping astazi nu facem?”
Cristian – portar de seama in echipa de fotbal Oxford Headington School; partenerul de glume al lui Gabi; prietenii stiu de ce! 🙂
Oana – desprinsa parca din epoca medivala a Angliei, ea este un adevarat Robin Hood in varianta feminina! Cel mai bun arcas de la Headington School! Si pe arc sarazin!!
Alexandra – mereu vesela, mereu cu zambetul pe buze, si intotdeauna in cautare de ceva nou. Cu siguranta ar merita un premiu pentru „Zambetul Perfect”!
Tony – copilul serios si matur al taberei; interesat in mod special sa interactioneze cu membrii staff-ului. Nickname-ul sau in tabara: „Boris”. Hmm, in cele doua saptamani petrecute in tabara nu am inteles exact daca ii plac rusii sau din contra, ii detesta?! 🙂
Stefan – linistit si fericit de locul unde se afla, respectuos si mereu responsabil. „Anglia este tara unde imi doresc sa traiesc, mi se potriveste perfect”.
Irene – o domisoara extrem de finuta si draguta, usor timida, dar intotdeauna o prezenta placuta; este un adevarat talent la arts & crafts. In plus, alaturi de Victor si membrii din echipa lor internationala, a castigat Quizz Night; asadar, smart girl! 🙂
Andrei – este o mica enciclopedie; cunoaste foarte multe si cel mai important – este dornic sa le impartaseasca si celorlalti. Este printre putinii pentru care shopping-ul NU este cea mai importanta chestiune.
Vladut – simpatic, mereu amuzat de ce se intampla in jurul lui; cel mai bucuros atunci cand sunt ore de shopping. Cel mai important insa este faptul ca are o voce foarte buna si ne-a demonstrat asta la Karaoke Night, alaturi de Irina.
Irina – un plus de culoare si la propriu, si la figurat in tabara din Oxford Headington School. Mereu trendy si zambitoare, un suflet tare bun si cald. Asa cum am notat mai sus, o voce foarte buna. Irina si Vladut ar putea forma cu succes un band cool!
Theo – cel mai bun la bowling! Foarte prietenos si dragut, cu o educatie deosebita! In plus, este posesorul celor mai frumosi ochi albastri din Headington School. 🙂
Victor – well, cel mai …bun. A castigat tot ce se putea sa se castige la Oxford Headington School: Talent Show, Football World Cup, Quizz Night. Unul dintre cei mai responsabili si isteti copii din tabara! Pozitiv, optimist, un personaj cu adevarat interesant!
Tin sa va felicit pe dvs, parintii, cei care ati educat acesti copii, cei care le-ati oferit posibilitatea de a petrece si de a experimenta o astfel de tabara internationala!
Astazi mergem in centrul Oxfordului. Desi pana acum am avut parte de zile foarte frumoase, cu soare, astazi ploua destul de serios in Oxford. Avand in vedere ca maine plecam, probabil ca UK-ul plange dupa noi. 🙂
Diseara Irene & Victor, alaturi si de ceilalti membri internationali ai echipei lor vor merge la un restaurant deosebit in Oxford, unde vor servi o cina speciala. Ei sunt fericitii castigatori ai concursului de cultura generala Oxford Quizz Night 2011. Felicitari!
De asemenea, in aceasta seara, dupa cina, toti copiii se vor bucura de un super Final Disco la Oxford Headington School!
Cam acestea au fost relatarile de la fata locului, din tabara de vara Oxford Headington School. Va rugam sa ne asteptati maine (vineri) seara pe aeroportul Henri Coanda – Otopeni, pentru a-i imbratisa pe cei mai dulci copii. 🙂
Liliana (Group leader – Tabara de vara Oxford Headington School – 5 – 19 august 2011)