Buna seara!
Calatoria noastra cu avionul spre Londra a decurs bine, vremea era neasteptat de frumoasa.Am fost intampinati la aeroport de unul dintre reprezentantii scolii, dar din pacate masina care asigura transportul a intarziat aproximativ o ora , drumul nostru spre Canterbury prelungindu-se de la doua ore ( asa cum era anuntat) la 5 ore ( din cauza intarzierii initiale, din cauza traficului si a pauzei de 45 de minute facuta de sofer, la mijlocul drumului, pe autostrada, pt a respecta regulamentul de circulatie al soferilor). Intr-un sfarsit am ajuns la ora 20.00 (ora locala) .Un aspect pozitiv a fost faptul ca am fost asteptati cu cina si am facut un tur al campusului. La cazare am intampinat unele probleme cu privire la repartizarea fetelor, probleme care s-au rezolvat abia la ora 22.30, deoarece colegele de camera de alte nationalitati isi intinsesera lucrurile si pe paturile libere….
In prezent, baietii sunt cazati in doua camere ( de 2 si 3 locuri) , iar fetele intr-un spatiu care cuprinde trei camere ce comunica intre ele ( doua dintre fete stau intr-o camera de 4 locuri, alte doua intr-o camera cu trei paturi si inca doua fete intr-o camera de 10 locuri). Mancarea este suficienta si diversificata , chiar daca unele feluri sunt inedite. Se respecta programul in legatura cu mesele.
Astazi copiii au inceput activitatile, au avut testul de evaluare la limba engleza pentru stabilirea grupelor , dupa-amiaza am fost in Canterbury si am vizitat cateva obiective turistice.
Activitatile distractive sunt bine organizate, staff-ul fiind receptiv la dorintele copiilor. Un lucru imbucurator este faptul ca toti copiii se descurca singuri in comunicarea cu ceilalti colegi si cu profesorii.
Vom reveni cu alte impresii .
Anca si Diana (Group leaderi tabara St. Edmund’s School Canterbury)