Vesti noi din tabara de vara Barcelona 2021

Barcelona 2021_Mirunette Education

Revenim cu vesti noi din partea grupului Mirunette Education din tabara de vara Barcelona 2021.

Ieri a fost o zi norocoasă pentru că Amalia și Teo și-au recuperat bagajele pierdute și noi toți ne-am bucurat pentru ei. A fost și ziua de curațenie, am primit lenjerie de pat curată și prosoape noi, iar camera noastră mirosea minunat la întoarcerea de la cursuri.

După masă ne-am urcat în autobuz și am pornit spre Tarragona, conform programului stabilit. Plimbarea pe jos prin centrul vechi ne-a fascinat, iar când am ajuns la Amfiteatrul Roman am rămăs înmărmuriți de splendoarea acestui vestigiu istoric.

Am incheiat vizita cu o plimbare pe Rambla Nova, am savurat croissante fragede, faimosul churros proaspat dat prin zahar și bineințeles înghețata savuroasă fără de care nu puteam să plecăm din Tarragona.


Tabara de vara Barcelona 2021

Pe seară, în campus am avut parte de multa distracție și amuzament. Unii dintre noi am participat la Fashion Night unde am râs copios și am apreciat dezinvoltura colegilor noștri. Am avut și un juriu pe cinste pus pe șotii. În pararel, colegii nostri mai mici din România se jucau afară diferite activități menite să consolideze echipa și să ne mențină în formă.

Joi a fost o zi în care am participat la cursuri unde am aflat lucruri noi de la profesorii noștri spanioli și englezi, apoi după masă, cei mari au plecat în plimbare la castelul Castelldefels, iar cei mici au participat la activități de artcraft. După aceea am plecat la plajă să ne relaxam, să înotăm și să ne jucăm pe nisip.

Pe seară, după cină avem în program Furor.
Furor este un joc în care se fac diferite quizz-uri precum ghicirea coloanelor sonore ale unui film sau cântarea melodiilor care conțin un cuvânt specific. Este o competiție pentru grupuri. Se numește „Furor” pentru că în Spania au făcut un program de televiziune cu aceste quizz-uri care se numea așa.

Mâine mergem în vizită în Barcelona cu sightseeing bus pentru ca ne-am propus să vizităm toate itinerariile faimoase din acest oraș cosmopolitan. La incheierea tururilor, vom merge pe faimoasa strada Rambla, apoi în Mercat de la Boqueria pentru a degusta din deliciile iberice. Vremea ține cu noi, așa că tot ce ne-a rămas este să ne distrăm!

Cu drag,

Alina, Ana și copii