Dragi parinti, salutari si imbratisari insorite din tabara de engleza de la Clifton College! 🙂
Ziua sosirii a trecut foarte repede. Chiar cand am ajuns in colegiu, am luat cina si ne-am primit camerele. Avem cea mai draguta casa din campus si cei mai simpatici activity leadears cazati cu noi: Thai si Amy. De asemenea, soarele a fost mereu prezent inca din prima zi. Neobisnuit pentru Anglia, nu-i asa?
Ieri, fetele de la teens au dat testul pentru impartirea pe grupe si emotiile au trecut foarte repede cand au inceput sa rezolve intrebarile. Tot in prima parte a zilei, cei mici s-au bucurat sa participe la activitati precum: arts & crafts, unde au pictat sacose de panza, jocuri de echipa unde au inceput deja sa se cunoasca cu alti copii de alte nationalitati si nu in ultimul rand, au avut ocazia sa invete cateva acrobatii de circ de la doi specialisti prezenti aici in campus.
Dupa ce am luat pranzul la cantina, a venit randul celor mici sa dea testul de nivel, insa la ei testul a fost unul oral si nu unul scris, asa ca au fost foarte incantati sa vorbeasca fiecare pe rand cu profesorul de limba engleza de la clasa. De asemenea, fetele de la teens au participat la arts & crafts unde s-au imprietenit cu alte participante din Argentina, si-au facut tatuaje cu henna (nu va speriati, se spala pana venim acasa) si au pictat tricouri deosebit de originale. Asteptam astazi sa se usuce sa le putem lua si, de ce nu, chiar purta.
Seara s-a terminat cu un joc cu indicii prin campus pentru o parte din grup, iar pentru altii cu vizionarea semifinalei Campionatului Mondial si sustinand echipa Angliei alaturi de cei de aici. Chiar daca finalul nu a fost unul tocmai pe placul englezilor, noi ne-am distrat vizionand si comentand meciul cu ceilalti copii.
Astazi, am inceput deja sa invatam unde sunt clasele, cantina, spatiile pentru activitati, asa ca lucrurile incep sa arate din ce in ce mai bine. De asemenea si dorul de casa parca s-a mai potolit…
Inca de dimineata, fetele de la teens au aflat care sunt clasele lor de limba engleza si au fost nerabdatoare sa isi cunoasca noii colegi. Toate cele 6 fete sunt in clase separate, doar cu participanti internationali. Cei mici au inceput ziua cu ore de muzica si putem sa va garantam ca engleza suna foarte bine si pe note.
In aceasta dupa-amiaza ne pregatim pentru excursia de jumatate de zi la Bath. Imediat dupa ce luam pranzul, vom pleca catre Bath, unde vom avea un tur al orasului cu un autobuz rosu tipic englezesc, supra-etajat si decapotabil. Dupa aceasta, vom avea putin timp liber pentru cumparaturi, iar seara cand ne vom intoarce in campus vom participa la Barbecue Night: cina si distractie in tabara de engleza!
Sa nu uitam sa va spunem ca mixul de nationalitati este unul extrem de interesant si de diversificat. Cei de aici ne-au marturisit ca este unul dintre anii cu cel mai bun mix. Sunt in jur de 500 de copii in campus din tari precum: Serbia, Estonia, Lituania, China, Italia, Spania, Argentina, Albania, Rusia, Franta si pe masura ce mai descoperim sigur va mai spunem si altele.
Cam atat pentru astazi, va lasam sa va bucurati de poze si mergem sa ne pregatim de excursie!
Cu drag,Â
Georgiana si Cei 13 Fantastici!
P.S. Intre timp si vremea s-a suparat ca au pierdut meciul de aseara si a inceput sa ploua. Sa nu uitam totusi, ca suntem in Anglia…Â
Pentru a fi la curent cu ce se intampla in tabara de la Clifton College, puteti accesa albumele foto de pe Facebook sau Google Photos care vor fi actualizate pe parcursul taberei cu noi fotografii!
Tabara de engleza Clifton, Bristol, Anglia Mirunette