Buna dimineata, dragi parinti ?
Mai avem aceasta zi de petrecut impreuna in tabara de la Clifton College, Bristol si o spun cu parere de rau, asa cum se intampla mai mereu, cand ne acomodam si ne simtim bine…trebuie sa impachetam ?.
Ieri am primit diplomele/certificatele de absolvire de la profesori si ne-am luat la revedere de la staff (fetele incepand de aseara si au lasat amintiri pe tricouri,fiecare scriind cateva cuvinte,momente emotionante ?).
Dar sa nu va intristam, va povestesc despre penultima zi de tabara, care a fost foarte distractiva! Am plecat din campus dupa mic dejun, pe jos, pana in centrul orasului Bristol (jumatate de ora distanta), pe drum am fost salvatorii unei veverite ranite de o masina,apoi ne am continuat plimbarea spre Bristol Museum. Acolo am admirat mumiile egiptene, fauna din Bristol, arta renascentista, arta franceza, vasele vechi chinezesti si cateva lucrari ale celui mai renumit artist de graffiti din Bristol (Banksy) printre care s-a numarat celebrul inger Paint Pot Angel donat de Banksy muzeului in 2009. Ne-am continuat drumetia spre alt muzeu, Red Lodge Museum, unde am vizitat casa lui Sir John Younge, unul dintre apropiatii reginei Elisabeth the first, datand din anul 1580, in fata cu o gradina-labirint din gard viu, spectaculoasa!
Am facut popas pentru lunch pe malul raului Avon, apoi am plecat sa ne distram la Airhop, unde sunt trambuline imense si tot felul de jocuri distractive, bataia cu buretii din cauciuc a fost grozava!?
Ne-am intors cu autobuzul in campus pentru cina, apoi am participat la Talent show ! Trebuie sa le felicitam pe Olivia si Daria care au urcat pe scena cu un cantec?! Bravooo!
Dupa aceasta zi lunga am mai stat la povesti in camere si am impartasit pareri despre ceilalti participanti!
Va pupam din tabara din Anglia si abia asteptam sa ne revedem in seara aceasta la aeroport ?
Toate cele bune!
Cu drag,
Mara si Mirunetti veseli
Pentru a fi la curent cu ce se intampla in tabara de la Clifton College, puteti accesa albumele foto de pe Facebook sau Google Photos care vor fi actualizate pe parcursul taberei cu noi fotografii!