Dragi parinti, in continuare va transmitem ce am mai facut in tabara engleza Scotia – Edinburgh, Merchiston Castle: weekendul a fost extrem de solicitant cu 2 excursii de o zi, sâmbătă la St Andrews, oraș universitar situat la mare, iar duminică la Glasgow. Efortul depus însă a meritat pe deplin, copiii apreciind foarte mult vizitele, lucrurile noi descoperite, dar și timpul pe care l-au putut dedica shopping-ului.
Pe drumul spre St Andrews, Graham, unul din profesorii care ne însoțeau, le-a făcut copiilor o scurtă prezentare a orășelului, incluzând și câteva elemente de istorie. Odată ajunși acolo, ne-am bucurat și de vreme frumoasă și însorită, și de aerul caracteristic de mare. Primul obiectiv vizitat a fost catedrala, sau mai bine zis ruinele ei, având timp sa mergem puțin și pe ponton. A urmat castelul, unde copiii au explorat meterezele și temnițele, apoi un scurt tur pe lângă universitate, faimoasa de altfel și pentru că prințul William a studiat aici. Copiii au avut timp liber in orășelul pitoresc, apoi au avut de realizat și o activitate pe malul mării, unde am putut merge pe plajă și câțiva dintre cei mai curajoși au testat și temperatura mării (suportabilă). Seara, deși obosiți și puțin reticenți, copiii s-au distrat de minune la dansurile tradiționale scoțiene, unde toată lumea la început a încurcat pașii și partenerii, spre deliciul tuturor.
Instructorul de dans știa să cânte foarte bine și din cimpoi, și toată lumea a petrecut o seară cât se poate de scoțiană.
Duminică vremea a fost posomorâtă, dar asta nu a diminuat entuziasmul copiilor dornici sa petreacă ceva timp in Glasgow la cumpărături, unii dintre ei având un itinerar precis al magazinelor de vizitat.
Odată ajunși, am mers într-un scurt tur al Universității, a doua ca vechime din Scoția după cea din St Andrews, apoi am ajuns la muzeul Kelvingrove, unde copiii au avut timp să viziteze pe cont propriu. Ziua petrecută în Glasgow s-a încheiat cu timp petrecut în zona principala de cumpărături și cu o vizită la o catedrală. Seara, copiii au avut o seara liberă în campus, pe care și-au petrecut-o jucând fotbal, distrându-se în common room sau explorând restul campusului.
Luni copiii au revenit relativ plini de energie la cursuri, intervenind și mici modificări în structura grupelor și a profesorilor care țin cursurile, însă per ansamblu orele continuă să fie o experiență plăcută pentru ei. După amiază am pornit într-o nouă excursie, la Dunfermline Abbey si Pittencrieff Park, o experiență plăcută și încărcată de istorie. Seara pe lângă activitățile inițial programate, respectiv sport, unde băieții au descoperit cu bucurie sala unde puteau juca baschet, am avut parte și de o seara culturală, deoarece era ziua națională a Omanului, și elevii din țara respectivă pregătiseră un program special pentru a marca această zi. Experiența a fost complet inedită, copiii primind cărticele cu informații despre Oman, o țară necunoscută pentru majoritatea dintre noi, și având ocazia să încerce produse tradiționale de acolo și să asiste la dansuri tradiționale, elevii din Oman fiind îmbrăcați în costumele lor naționale.
Best wishes from Edinburgh,
Teacher si cei 11 copii grozavi/echipa de fotbal
P.S. Pentru a fi la curent cu ce se intampla in tabara de la Merchiston Castle, accesati albumele foto Facebook si Google Photos, care vor fi actualizate in permanenta pe parcursul taberei cu noi fotografii!