Dragii noștri, vineri am încheiat orele de limba engleza din Oxford cu sustinerea proiectelor pe care le-am prezentat în fata tuturor studenților; we were great! La întâlnirea oficiala cu studenții din Oxford am învățat cum putem aplica la una din universitățile de aici și bine înțeles multe din tainele vieții studențești din Oxford. Seara la discoteca ne-am distrat grozav!
Sâmbătă dimineață am plecat in excursie la Bath, un orășel pitoresc devenit renumit prin baile romane care datează din anii 43 î.Hr , construite de romani – romanii prieteni cu dacii , nu de români – și am fost plăcut impresionați sa vedem primele izvoare termale cunoscute în Anglia și nu in ultimul rand numeroasele clădi istorice datand din perioada georgiana. Universitatea Bath ne-a impresionat în mod deosebit.
Ieri dimineață am pornit spre Cambridge pentru partea a doua a șederii noastre. Oare când a trecut o săptămână…? După o călătorie super confortabila intr-un autocar elegant am fost întâmpinați de un staff foarte primitor, un soare incredibil de zâmbitor și nu in ultimul rand de o masa calda și foarte buna.
Ne-am instalat în campusul St. Edmund’s College: frumos, mare, atrăgător, cu camere spatioase, foarte curate și mai ales însorite. Se pare ca vremea este mult mai prietenoasa cu noi aici. Și totul pare sa fie pe placul nostru. Despre noi, numai de bine!
Va îmbrățișează – Mirunettii din Cambridge si group leader Georgina I!
Pentru a fi la curent cu ce se intampla in tabara de la Oxford & Cambridge, puteti accesa albumele foto de pe Facebook sau Google Photos care vor fi actualizate pe parcursul taberei cu noi fotografii!