Revenim cu noutati din tabara de la Bromsgrove School, dupa un weekend incarcat. Am vizitat, ne-am distrat, am facut cumparaturi si nu am lasat vremea rece sa ne strice buna dispozitie!
Sambata dimineata, echipati cu hanorace si pelerine de ploaie ne-am ocupat cu entuziasm locurile in autocare si ne-am indreptat spre Blenheim Palace. Am inceput turul cu o vizita a minunatelor gradini, continuand cu interiorul palatului. Cu totii am primit ghiduri audio astfel ca am putut asculta povestea fiecarei incaperi: The Great Hall, The Red Drawing Room, The Green Writing Room, The State Rooms, The State Dining Room (ce inca este folosita in fiecare an de Craciun), The Long Library & The Chapel.
Urmatoarea oprire a fost Oxford unde din cauza ploii torentiale am petrecut cele 2 ore libere la adapostul centrului comercial Westgate, pentru cumparaturi. Prea putin timp liber dupa parerea copiilor, pentru cate magazine cu lucruri frumoase am gasit acolo 🙂
Duminica am petrecut-o in parcul de distractii Alton Towers – probabil excursia cea mai asteptata de catre copii.
A fost o zi intensa, plina de distractie si adrenalina, in care ne-am pus la incercare atat curajul cat si rabdarea intrucat timpul de asteptare pentru cele mai populare roller-coastere era de pana la 50 minute.
Serile atat sambata cat si duminica au fost mai relaxante astfel copiii au avut optiunea de a alege cum doresc sa isi petreaca timpul alaturi de prietenii lor internationali (sporturi, tenis de masa sau boardgames in case). Pentru fetele din cladirea Mary Windsor la intoarcerea din excursie Jamie (house parent-ul) a pregatit cate un premiu special si amuzant, bineinteles personalizat care sa le aminteasca de cele 2 saptamani petrecute aici. Cu siguranta va vor povesti fetele cand ajung acasa 🙂
Cu drag,
Lucia & copiii – tabara Bromsgrove School
Vă invităm să vă bucurați de pozele din tabara in albumele Facebook sau Google Photos!