Haileybury College este una din cele mai prestigioase boarding schools din Marea Britanie. Școala a fost fondată în 1862 și este localizată în idilica zonă rurală Hertfordshire, orașul Hertford, în apropiere de Cambridge și Londra. Campusul școlii se întinde pe o suprafață de 500 de acri, care include pe lângă facilitățile excepționale și un mix de clădiri istorice și moderne, câștigatoare de numeroase premii de design oferite de RIBA (Royal Institute of British Architects). Clădirile istorice au fost construite de William Wilkins, nimeni altul decât arhitectul care a proiectat National Gallery din Londra! Școala deține facilități sportive excelente: piscină încălzită, sală de sport, opt terenuri de tenis, terenuri de fotbal, zonă de pădure și pajiști întinse. Școala pune la dispoziția elevilor și o sală de teatru, sală de disco, săli comune de socializare și o cafenea modernă.
Tabăra de grup Haileybury College!
Marți. Dis de dimineață, după micul dejun, am plecat spre castelul Windsor, cel mai mare și cel mai vechi castel locuit din lume. Pe sub acesta curge și râul Tamisa care face legătura pe apă cu Londra. Am putut asista și la schimbul de tură a gărzilor regale, paza fiind cât se poate de motivată, deoarece aici Regina Elisabeta a doua petrece frecvent sfârșitul de săptămână, unde au loc vizite oficiale sau private a unor miniștri sau șefi de state.
Am putut vedea în micul oraș și locuri în care marele scriitor Shakespeare și-a așezat pe foi creații arhicunoscute. Ulterior, după acest tur, ne-am pregătit pe grupuri de câte 4, respectiv 5, pentru a merge cu barca într-o plimbare pe râul Tamisa. Entuziasmul și buna dispoziție nu au lipsit, chiar dacă unii s-au mai udat puțin. Pe Google Photos am încărcat și câteva video-uri. Cam dificilă filmarea cu barca în mișcare și fără un profesionist la vâsle, plus ochii permanent țintiți către toate bărcile cu năzdrăvani. Însă, ca o mică amintire și un inside din aventura noastră, sperăm să vă placă.
După „bălăceala” printre lebede, am avut parte de timp liber pentru încă o sesiune scurtă de shopping.
Ne-am grăbit să prindem cina, însă am prins un accident, mult în față, deci blocaj în trafic, dar organizatorii au prelungit cina special pentru noi, astfel încât totul să fie în regulă. La ora 19:30 toți copiii au așteptat activity leaderii, fiecare în casele lor, în camerele comune, pentru o discuție despre următoarele activități, iar seara au avut încă o seară de Disco. Se doresc cât mai multe ocazii prin care să-i determine și ajute pe copii să socializeze cât mai mult.
Miercuri. Zi de studiu și activități, unii au putut alege și puțină relaxare în piscină, însă aceste lucruri se discută cu activity leaderii pe loc, rapid, în funcție de dorințele lor individuale. Lecțiile decurg bine și după capacitățile fiecărui copil. Mulți din grupa noastră se fac remarcați pentru fluența și ușurința de socializare, ceea ce ne bucură foarte mult. Seara a fost o altă seară de film, timp pentru relaxare și subiecte noi de discuții pentru următoarele zile.
Joi. Ziua a început cu lecții și lucru la diferite proiecte stabilite de copii împreună cu profesorii lor. După prânz, toată lumea era adunată și pregătită pentru încă o vizită în Londra, aceasta fiind și ultima.
Punctul de oprire a fost la Teatrul Național pe South Bank de unde am început plimbarea cu direcția Tate Gallery. Odată ajunși acolo am fost ghidați în diferite părți ale galeriilor, apoi am făcut grupele astfel încât tinerii să aibă și timpul lor liber în care să poată explora singuri. În program era si cafeneaua de la cel mai înalt etaj pentru o vedere panoramică a Londrei, însă în perioada aceasta sunt în renovări. Sincer, toate galeriile erau bazate pe arta modernă, iar acest lucru nu prinde pe toată lumea, dar pentru experiența și cultura generală a fost un lucru bine venit.
După amiaza ne-am îndreptat spre Globe Theatre, iar pe drumul înapoi spre autobuz ne-am bucurat și de Millennium Bridge și St. Paul’s Cathedral. Am fost preluați din nou și am mers spre Piața Hannover, lângă Oxford Street. Am mers la Oxford Circus, unde am stabilit punctul și ora de întâlnire. De aici copiii au avut o altă sesiune de shopping, realizată în grupuri mari de câte 6-7 copii, activity leaderi și group leaderi. La ora 20:30 ne-am regrupat și am spre Lower Regents Street, unde ne aștepta autobuzul, astfel ca la 21:00 să plecăm rapid spre campus. Ce a urmat după? Soooooomn. Urmează alte două zile de studiu și activități, plus prezentarea minipieselor de teatru, împreună cu premierea finală. Nu mai durează mult, iar copiii vor fi din nou în brațele dumneavoastră. Știm că abia așteptați!
Vă invităm să vă bucurați de pozele din tabără în albumele Facebook sau Google Photos – aici am încărcat mai multe video-uri, inside-uri din vizitele copiilor!
Georgiana și Aura- Group Leaderi tabăra Haileybury College
P.S. Știm că emoțiile sunt mari la majoritatea părinților și parcă acestea ne urmăresc peste tot, însă biroul nostru din Bucuresti este disponibil în permanență (telefonic, prin e-mail sau chat). Contactați-ne cu încredere pentru orice întrebare sau cerință, iar noi vom face tot ce putem pentru a vă fi de ajutor. Echipa noastră este la curent cu tot ce se întâmplă în tabără și ne va fi foarte ușor să ținem legătura în acest mod, pentru a fi siguri că informațiile care ajung la dumneavoastră sunt complete și corecte.