Tabara engleza, Anglia, Londra, Bradfield College, 2018, 31 Iul-14 Aug (3)

Tabara Engleza - Londra, Bradfield, Anglia

Dragii noștri, revenim din tabara Londra Bradfield College!

Ziua 2 a taberei a început cu emoții legate de „Marea testare” care s-a derulat în clădirea „Old Gym” începând cu ora 9 după micul dejun. Deja ne-am obișnuit cu cotloanele Dining Hall-ului și nu mai rătăcim (ca Bianca în prima zi, care a rămas blocată într-o cameră a staffului și a fost eliberată de Mara) și nici nu mai umblăm în cerc (așa cum am pățit după primul prânz servit acolo).

 

Mirunettele au avut de trecut un test scris și unul oral pentru a le evalua competențele de limbă engleză.

Majoritatea au declarat că s-au descurcat bine și nu au emoții legate de repartizarea în grupe de studiu. Maria își dorea foarte mult să fie în grupă cu noii prieteni din Rusia, în special cu Andrey, care pare să fi scos cel mai mare scor dintre elevii de la Bradfield. Rezultatele finale le-au aflat de abia a doua zi de dimineață; Cristina și Carla Tache sunt în aceeași grupă cu alți copii din diferite țări. Celelalte Mirunette sunt împreună câte 3 sau 4 în aceeași grupă. Senioarele (Ana Maria, Bianca, Clara Florea și Mara) sunt în mult râvnita grupă  a lui Andrey.

 

După masa de prânz a urmat excursia la Reading, un orășel cochet cu povești fascinante și magazine la fel de fascinante. Localitatea se află cam la oră de mers cu autocarul de la campus. Am vizitat Mănăstirea (The Abbey) cel mai vast obiectiv, locul care a fost și sursă de inspirație pentru scriitoarea Jane Austin, am văzut închisoarea în care și-a ispășit pedeapsa Oscar Wilde, am admirat construcția gotică a Primăriei (Town Hall), care contrastează cu aerul modern al stației centrale Reading, în care, anual, circulă peste 13 milioane de călători. Ne-am plimbat pe aleile Grădinii Forbury și am făcut  o poză de grup cu toții (eram vreo 40 de elevi și profesori din diferite părți ale lumii) la statuia Leului, dedicată celor 329 de soldați care și-au pierdut viața în cel de-al doilea război Anglo-Afgan din perioada 1878-1880.

 

De altfel, campusul este un mix de naționalități (China – 2 grupe Japonia, Ucraina – 2 grupe, Rusia -2 grupe, Italia 2 grupe, Argentina -2 grupe, noi fiind singurul grup din România) așa cum am aflat la întâlnirea Grup-Liderilor de la ora 20.

 

După vizitarea celor mai reprezentative obiective ale orașului, am avut la dispoziție cam 2 ore pentru cumpărături, un adevărat deliciu pentru grupul nostru exclusiv feminin. Dacă Bianca s-a abținut să nu cheltuie decât atât cât și-a propus (și a fost mândră de reușita ei), Junioarele (Surorile Lăzureanu, Carla și Anna Xenia) au ieșit din Mallul Orakle cu plasele pline și au dat fuga la Starbucks pentru ceva dulce. Clara Tache și surorile Țic s-au gândit și la suveniruri pentru familie, pe care ni le-au arătat cu mândrie. Mara a fost așa de încântată de hoodie-ul cumpărat încât l-a purtat și la discoteca din acea seară, care a colorat cerul cu lumini (și aerul cu acorduri moderne date la maxim).

 

La finalul discotecii am urcat din nou dealul pentru a ajunge la cazare, obosite de la cei 30.000 de pași de shopping și dans.

P.S. Pentru a fi la curent cu ce se intampla in tabara din Londra, puteti accesa si albumul foto de pe Facebook sau cel foto si video de pe Google Photos, care vor fi actualizate pe parcursul taberei!