Dragii noștri, iată că a început și cea de-a doua săptămână din tabara in Germania. După obișnuitele ore de dimineață, am luat prânzul și apoi am ales ca activitate de după-amiază o drumeție la cascadă. Drumul a fost lung și destul de greu, cu multe pante abrupte, rădăcini ieșite din pământ, pietre și porțiuni mai greu de depășit. Am reușit însă cu toții să îl parcurgem iar peisajul pe care l-am găsit la cascadă ne-a făcut să recunoaștem că a meritat tot efortul. Unii mai curajoși au intrat chiar sub apa care cădea în rafale iar ceilalți s-au mulțumit în a intra doar cu picioarele. Oricum ar fi fost, distractiv a fost și pentru unii și pentru alții.
Seara a adus cu ea o olimpiadă la care am participat împărțiți în grupe. Au fost probe de memory, de rapiditate, de strategie etc. Rezultatele și echipa câștigătoare le vom afla însă abia sâmbătă seară.
A fost un debut de săptămână plăcut, cu vreme extrem de bună și sperăm să rămână la fel până la finalul săptămânii.
Cu drag din Spitzingsee,
Dapfni și trupa?
P.S. Pentru a fi la curent cu ce se întampla în tabara din Germania, puteti accesa albumele foto de pe Facebook si Google Photos, care vor fi actualizate pe parcursul taberei cu noi fotografii!