Dragi parinti, avem noutati din tabara de lb. germana din Bad Schussenried!
A trecut deja mai mult de jumatate din aceasta saptamana dar entuziasmul a ramas acelasi! De fapt, nici nu realizam foarte bine cand au trecut toate aceste zile pentru ca am avut in permanenta activitati care sa ne mentina ocupati. Fie ca vorbim de orele de curs, de activitatile extracuriculare sau de timpul petrecut alaturi de vechii sau noii prieteni, din toate am avut de invatat cate ceva, iar cuvantul de ordine a fost distractia.
Astazi am avut parte de o zi la fel de incarcata ca si celelalte. Am studiat, ne-am relaxat, am dat o tura prin oras, am facut cumparaturile necesare, iar mai pe seara am avut parte de inca o runda de teme. Pe langa toate acestea, astazi a trebuit sa ne pregatim si pentru testul saptamanal care va avea loc maine. Speram sa ne descurcam si sa demostram astfel dorinta de a evolua si cunostintele acumulate.
Desigur nu au lipsit nici activitatile de dupa-amiaza. Pentru prima data in aceasta saptamana am avut si o seara de cinema si trebuie sa recunoastem ca, desi am fost putin sceptici la inceput, cinematograful din incinta este chiar modern. In timp ce unii se delectau la film, altii inotau, jucau popice, handbal, jocuri de societate, construiau faclii, se pictau pe fata sau confectionau bijuterii. Oricare ar fi fost activitatea aleasa, succesul acesteia a fost asigurat.
Suntem cu totii emotionati pentru testul de maine, dar cum noaptea este un sfetnic bun, suntem convinsi ca informatiile acumulate se vor sedimenta, contribuind astfel la dezvoltarea noastra din punct de vedere al invatarii limbii germane.
Urati-ne succes si tineti-ne pumnii pentru testul de maine!
Dapfni M. – Group Leader tabara Bad Schussenried
Pentru a fi la curent cu ce se intampla in tabara de la Bad Schussenried, puteti accesa albumul foto de pe Facebook sau Google Photos, care vor fi actualizate cu fotografii cat mai des 🙂
Vezi oferta actualizata de tabere in Germania.