Dragii nostri,
Azi am dat startul unei vacante de neuitat in Scotia. Ne-am intalnit de dimineata in aeroport si cu zambetul pe buze am plecat nerabdatori.
Am fost foarte bucurosi ca Pitu a reusit sa isi ia “long boardul” la bagajul de mana, urmand mai apoi ca toti sa il testam. 🙂
Desi am plecat cu intarziere din Bucuresti, am ajuns la timp pentru zborul de conexiune, iar in Edinburgh am aterizat cu 5 minute mai devreme, nerabdatori nu gluma 🙂
Bineinteles ca am fost asteptati cum se cuvine, cu soare si vreme buna, speram ca si urmatoarele ziele vremea sa tina cu noi.
Campusul Universitatii Edinburgh e superb, modern, iar in spatele acestuia avem o priveliste senzationala: „The Arthur’s Seat”. Camerele sunt foarte frumoase, spatioase, ne simtim rasfatati, avem chiar si televizor.
In campus am fost asteptati de Sally – Center Managerul scolii de vara, care ne-a prezentat campusul dar si regulile pe care daca le respectam, vom profita din plin de vacanta. Luni dimineata vom da testul in urma caruia vom fi repartizati in clase.
Dupa ce ne-am acomodat cu locul, am fost intr-o mica plimbare pentru mici cumparaturi, unde am primit restul in Lire Scotiene. 🙂
Intre timp am reusit sa pierdem si pima cheie, a trebuit bineinteles sa facem alta contracost, dar promitem ca pana la sfarsitul taberei nu vom mai pierde nici una.
La 18:00 am avut prima masa calda, la pranz fiind asteptati cu packed lunch. Lasam pozele sa vorbeasca dar toti am spus ca ne vom intoarce cu siguranta cu mai multe kilograme in tara 🙂
Acum incercam sa ne imprietenim si cu ceilalti copii internationali deoarece cand am sosit noi, erau plecati in excursie.
Revenim curand cu vesti noi,
Cu mare drag, cei mai voiosi Scotieni 🙂
Alexandra B
Doresti o tabara in Scotia? Contacteaza-ne si noi te vom indruma pentru a alege cea mai potrivita oferta.