Tabara de limba Engleza New York, Fordham University 2017 – Mirunette (6)

tabara new yorktabara new york

Days 7 & 8 Tabara New York

 

Luni am petrecut o dupa-amiaza splendida in Central Park, oaza verde din inima junglei de ciment.

Ne-am plimbat la umbra copacilor si am admirat lacurile din parc, am vizitat Castelul Belvedere, fantana Bethesda, si am facut poze cu statuia personajelor din Alice in tara minunilor. Bineinteles ca am avut parte si de o mica lectie de istorie a muzicii : ne-am oprit si la Strawberry Fields unde am vazut memorialul dedicat legendarului John Lennon. Am vazut, de asemenea, si cladirea Dakota unde muzicianul si-a petrecut ultimul an. Vremea a fost de partea noastra, facandu-ne plimbarea prin parc de neuitat.

Am fost la American Museum of Natural History unde s-a filmat faimosul film cu Ben Stiller „Night at the museum”, însă de data aceasta, deși păreau incredibil de reale, exponatele au stat nemișcate in vitrinele lor. Astfel am admirat mamifere si păsări de pe toate continentele, civilizatii din perioade și zone geografice diferite, pietre prețioase, dar și lumea marina. Am patruns si secretele originii universului in planetarium, unde am urmarit fascinati filmul 3D proiectat pe interiorul domului.

Ca sa sfarsim seara pe o nota americana, am urmarit un meci de baseball pe Yankee Stadium, unde am facut galerie ca niste adevarati suporteri infocati ai echipei, am mancat hot dogs si am purtat sepcile cu logo-ul echipei.

Nu am reusit sa prindem vreo minge lansata din greseala spre standuri, dar amintirea acestei experiente va ramane mereu cu noi.

Miruna, Alex si Mirunettii from The Block xx

Pentru a fi la curent cu ce se intampla in tabara din New York, puteti accesa albumele foto de pe Facebook sau Google Photos, care vor fi actualizate pe parcursul taberei cu cele mai noi fotografii!

tabara new york

tabara new york